Din practica apicultorilor

sus

autor Vancea Radu

Identice ca si obiect fizic, material, gratiile folosite la izolarea matcii pot fi folosite si pentru obtinerea mierii doar pe anumiti faguri, intr-un anumit compartiment. Cand sunt folosite in mod corect, gratia pentru matca este o unealta excelenta de management. Insa, fara indoiala, gratiile despartitoare sunt cele mai putin cunoscute piese de echipament apicol. Folosirea lor a devenit cu atat mai necesara cu cat paduchele Varroa este aproape omniprezent in coloniile de albine.

Din cauza pierderilor de colonii provocate de Varroa si de diferiti virusi, a devenit necesar ca recoltarea mierii sa se faca rapid pentru a permite aplicarea tratamentelor folosite in controlul acestui acarian, inainte ca Varroa sa se inmulteasca in mod excesiv. Si aici intervin in mod salvator gratiile de matca (cunoscute ca si gratii Hanneman). Fara acestea, exceptand perioadele din timpul marilor culesuri, cuibul, datorita ouatului intens al matcii, se va largi cuprinzand si corpurile superioare (la stupii multietajati) sau fagurii marginasi (la orizontal) sau unii faguri din magazin (la stupul vertical cu magazine). Daca, la un moment dat, nivelurile de infestare cu Varroa sunt mari si tratamentul, astfel, absolut necesar, ce se poate face cu acesti faguri cu puiet capacit? Se amana tratamentul pana ce puietul eclozioneaza, se lasa in stup in timpul tratamentului (in cazul acesta este necesara repetarea tratamentului la un interval de o saptamana) sau se muta la alte colonii netratate.

Problema poate fi rezolvata mult mai simplu prin apelul la gratia despartitoare. Cuibul fiind foarte bine organizat pe unu-doua corpuri (sau pe 10-15 rame mari, la ceilalti stupi), nu exista puiet in fagurii destinati mierii iar aceasta se poate extrage usor, nefiind contaminata de substantele chimice folosite in tratament.

Care este secretul folosirii acestor gratii? Adevarul este ca nu exista nici un secret. Totul este cunoasterea conditiilor locale, pregatirea coloniilor pentru cules si includerea gratiei Hanneman ca o parte a largirii spatiului, a adaugarii de corpuri si faguri. Regula principala ce trebuie avuta in vedere este ca albinele nu vor lucra dincolo de gratie decat daca sunt nevoite sa faca acest lucru. Cu alte cuvinte, vor face tot posibilul sa traiasca dedesubtul gratiei (la ME, la ceilalti stupi, in partea cuibului), in special in stupii pe doua corpuri, vor considera ca spatiul respectiv le este suficient pentru dezvoltare si stocarea hranei. Pentru ca o gratie sa functioneze la parametri maximi, familiile de albine trebuie sa fie puternice, stupii plini de albine, puiet, miere si polen si in special albine si puiet.

Apoi, dupa ce culesul principal incepe, nectarul este trecut prin gratie si depozitat sus, in corpurile superioare (in magazine). Cuibul de puiet nu poate fi blocat de miere pentru ca este deja plin de albine, puiet si ceva miere, dispusa in coronite. Coloniile ce sunt mentinute pe un singur corp parca stiu ca nu pot trai numai dedesubtul gratiei si prin urmare vor lucra, cu ceva dificultate, in corpurile superioare. Mai mult, se pare ca aceste colonii produc mai multa miere decat coloniile ce ocupa doua corpuri. In Argentina majoritatea stuparilor isi cresc albinele folosind doar un corp de puiet si unu-trei corpuri pentru miere. Familiile de albine care ocupa doua corpuri dar nu au devenit puternice inainte de cules trebuie reduse la un singur corp. Aceasta masura elimina orice sovaiala de a trece prin gratie. Ramele cu puiet din cel de-al doilea corp pot fi transferate in primul corp, inlocuind ramele goale sau cu miere, marginase, pot fi folosite la imputernicirea coloniilor slabe din stupina sau pot fi lasate in cel de-al doilea corp. Odata ce puietul eclozioneaza vor fi umplute cu miere. Daca coloniile producatoare de miere aflate pe un singur corp urmeaza sa ierneze pe doua corpuri, dupa extragerea mierii de la culesurile principale gratia se inlatura, permitand umplerea fagurilor din acest corp cu miere de la culesurile de toamna (sau cu miere din sirop de zahar - practica nerecomandata toamna tarziu, deoarece uzeaza albinele ce vor ierna.) Daca nu exista culesuri de toamna care sa asigure adunarea rezervelor de hrana pentru iernare, cel de-al doilea corp de iernare poate fi adaugat peste celelalte, catre sfarsitul culesurilor de productie si pus peste primul corp cand surplusul de miere din corpurile de productie este luat.

Un alt aspect este folosirea fagurilor artificiali deasupra gratiei. Coloniile puternice, in special cele limitate la un singur corp, de
obicei au nevoie de un spatiu mai mare decat cel pe care il poate oferi cuibul de puiet. Cladirea fagurilor deasupra gratiei nu numai ca vine in intampinarea acestei nevoi dar e in acelasi timp un stimulent pentru atragerea albinelor in corpurile superioare. Fagurii artificiali sunt de obicei ignorati pana la inceperea culesului de nectar si nu atrag albinele prin gratie. Odata ce culesul principal incepe, din cauza lipsei spatiului de stocare, cuibul de puiet devine blocat cu nectar. Matca isi inceteaza ouatul si incep pregatirile pentru iernare. Cand fagurii artificiali sunt gata claditi e, de regula, prea tarziu. Daca putini faguri claditi sunt disponibili, e bine ca in primul corp sa se puna, ca si momeala, cativa faguri claditi (4,5 faguri), intercalati cu faguri artificiali. Marirea numarului de faguri artificiali se face odata cu inceperea culesului cand albinele iau in serios munca in aceste corpuri superioare. Daca nu sunt disponibili faguri claditi se va renunta la gratie pana ce artificialii sunt partial claditi si umpluti cu miere, moment in care, dupa ce se asigura ca matca este in cuibul de puiet, se pune gratia dedesubtul acestui corp (compartiment) cu faguri partial claditi. Daca si inainte de cules sunt puternice, cu patru saptamani inainte de cules se pot lua 2-3 rame cu puiet capacit din aceste colonii (masura de prevenire a roitului), rame cu care se pot intari familiile slabe din stupina, se pot face roiuri, etc., gratia si corpurile urmand a fi montate cu trei saptamani inainte de cules. Asa se evita intrarea in frigurile roitului si se obtin recolte bogate de miere din faguri ce se pot lua oricand din colonia de albine, fara grija puietului ce s-ar afla in corpurile de miere, se pot face tratamente contra Varrozei eficient, toate acestea datorita gratiei despartitoare.

Daca folositi gratia Hanneman in stupina va rog sa completati acest subiect cu alte aspecte ale folosirii acestei gratii.

Radu.

sus

Gratii cumparate si gratii artizanale

autor Vancea Radu

Exista o diversitate de modele de gratii, alegerea unui model fiind la latitudinea stuparului (sau poate a bugetului sau). Cert este ca pentru practicarea unei apiculturi moderne, intensive si axata pe productia de miere sau matci este nevoie de folosirea acestor accesorii. In privinta materialului din care sunt construite exista doua variante viabile: plastic sau metal (zinc sau inox, folii perforate sau grilaj de sarma, in combinatie sau nu cu sipci de lemn) - imaginile din foto albumul Gratii, albumul Instrumente si echipament. Daca primele sunt mai ieftine (dar mult mai putin rezistente, durabile, ca de altfel foliile de polietilena perforate sau plasele de plastic,etc.) gratiile din metal ofera maximum de eficienta iar investitia in aceste piese de echipament este pe deplin justificata.

Avantajul major al folosirii gratiilor din metal este ca sunt usor de curatat, putandu-se expune la temperaturi mari: se pot fierbe, se pot pune in baia de aburi sau expune la soare (puse pe capacul stupului in scurt timp ceara de pe aceste gratii si propolisul se vor topi, stratul fin format astfel protejand capacul ca si cum ar fi vopsea) sau se pot lasa pentru cateva minute in topitorul solar, recuperandu-se eficient ceara de pe ele. Datorita faptului ca sunt plate pot fi stocate cu usurinta pe un spatiu redus. Intretinute in mod adecvat pot fi folosite timp indelungat, chiar 10-15 ani. Gratiile de plastic pe care le-am vazut in magazinele ACA seamana cu primele gratii construite (de folii de zinc perforat) - nu este o desconsiderare a obiectului in sine, a asociatiei ci doar o simpla observatie. Ca sa poata fi folosite in stupi (mai ales in cel orizontal) trebuie fixate intr-un cadru de lemn, cadru ce poate fi vopsit in diferite culori, permitand astfel o buna identificare si evidenta a lor. Desi au o viata mai scurta decat gratiile din zinc performantele lor sunt satisfacatoare. Daca ar fi un pic mai ieftine ar fi si mai bine.

Unii apicultori cred ca marginile perforatiilor din gratii taie, distrug aripile albinelor la trecerea lor prin aceste orificii insa s-a dovedit ca nu este adevarat. Privite indeaproape, cu ajutorul mijloacelor optice (a unei lupe sau a unui binocular) se poate observa cum albinele trec cu usurinta dintr-o parte in alta a gratiei, nerupandu-si sau sfasiindu-si aripile.

In privinta ventilatiei, probabil ca gratiile impiedica intr-o oarecare masura circulatia curentilor de aer insa inclin sa cred ca nu o face intr-o masura suficient de mare incat sa perturbe activitatile normale din stup. Indiferent de tipul gratiei folosit, trebuie tinut cont de trantori, de pozitia ramelor crescatoare in care se produc trantori pentru imperechere. Puse dupa gratia despartitoare, in partea stupului fara iesire, din cauza diametrului toracelui acestora, nu vor putea trece prin gratie atunci cand vor incerca sa iasa afara si astfel se vor aglomera in compartimentul respectiv. Pentru cei care fac inseminari artificiale sau se ocupa de cresterea matcilor controlul trantorilor (a varstei, a maturizarii lor) prin folosirea in acest mod a gratiei este un lucru de care tin cont insa pentru majoritatea apicultorilor ar putea reprezenta o problema. De aceea e recomandat ca ramele care contin exclusiv sau majoritar celule de trantori sa fi asezate in partea urdinisului, in compartimentul cu iesire la exterior.

Unele matci mici, necrescute in conditii prielnice dezvoltarii optime, de salvare sau aflate in perioada roitului (cand din cauza ca
sunt pregatite de albine pentru zbor si cand, in urma incetarii ouatului sunt de dimensiuni mai mici, mai subtiri) vor putea trece prin gratie. O matca buna insa, in conditiile unei familii normale, aflate in plin cules, nu va putea trece prin gratie si astfel recoltarea mierii se va face fara durere de cap din cauza puietului de pe rame. Totusi si aici se impun unele precautii, in sensul ca, atunci cand se foloseste o gratie mai veche, din grilaj de sarma, se poate intampla ca matca se treaca in compartimentul protejat de gratie (si astfel sa distruga botcile aflate la crestere acolo sau sa inceapa sa depuna oua in ramele respective) si asta din cauza intretinerii proaste a gratiilor sau a manuirii brutale a lor, a uzurii lor. Spatiile dintre doua sarme se largesc (adeseori acest spatiu e inobservabil pentru stupar, fiind detectat abia dupa ce matca trece dincolo de gratie si-si face de cap in compartimentul protejat) de aceea e bine ca gratiile sa fie verificate periodic, intretinute in mod corect si acolo unde nu se poate altfel, inlocuite cu altele noi.

De aici se vede ca atunci cand se decide asupra folosirii unui anumit tip de gratie e absolut necesar ca acestea sa fie in perfecta stare, perfect construite, noi sau cat de noi posibil deoarece odata cu trecerea timpului pot aparea probleme in exploatarea lor. Desigur ca se pot folosi si plasele de sarma cu ochiuri de 4,5-5mm, puse intr-un cadru de lemn dar aici trebuie avut mare grija la manuirea lor, lovirea accidentala a acestora de coltul corpului de stup sau a stupului sau razuirea cu dalta apicola a crescaturilor de ceara si a propolisului ducand la largirea ochiurilor plasei si deci la deteriorarea ei. Si plasa de plastic prezinta riscul deteriorarii (mai ales a ruperii ei la desprinderea de marginea stupului sau la curatarea de propolis), de aceea cred ca singura solutie pe care te poti baza este folosirea gratiilor de metal (sunt rezistente in timp, usor de curatat, de intretinut si ofera siguranta in exploatare). Desi sunt scumpe, investitia se amortizeaza intr-un an apicol dar te folosesti de ele cel putin 10 ani (fireste, daca le si intretii in mod corespunzator). Si daca nu sunt fonduri pentru cumpararea lor nu e nici o problema, in anul acesta se pot cumpara o parte, anul viitor alta parte si asa mai departe. Nefiind necesara inlocuirea lor in fiecare an, in scurt timp se va putea asigura numarul de gratii pentru toate coloniile. Fireste, asta depinde de modul de administrare propriu fiecarui apicultor, de bugetul lui si de ce nu, de harnicia fiecaruia. ...
Radu.

sus

Comentarii la articolul Gratia despartitoare

autor Ciprian Muntean

Asa s-a procedat atunci cand s-a facut experimentarea incrucisarii albinei africane cu cea europeana in Brazilia. S-a montat la urdinis o gratie separatoare pentru a limita fizic roirea... cineva a desfacut-o iar rezultatul se cunoaste. Nu este cazul nostru.. insa o familie o data intrata in frigurile roitului are ca si dezavantaj lipsa de activitate (micsorarea-incetarea) culesului care este si acesta un dezavantaj. Daca prima grija a dvs este roirea in sine atunci este clar ca poate fi anihiliata cu aceasta "piedica fizica".. insa eu cred ca tot mai indicate sunt metodele clasice: matci tinere din linii genetice bune, spatiu pentru ouat si cladit si in lipsa unui cules bun crearea de roi artificiali.

Ar mai fi o chestie... gnaditi-va ce 'inghesuiala' s-ar produce in zona gratiei cand toti trantorii s-ar buluci la iesire si nu ar putea din cauza gratie... ar incurca albina culegatoare si ar produce agitatie supraincalzirea stupului prin limitarea spariului de ventilare...

In concluzie cred ca poate fi folosita doar ca masura extrema sau incazul unor experimente... dar asta nu inseamna ca am dreptate.

Numa' bine si albine,
Cipm

sus

Genetica albinei

Se cunoaste faptul ca ereditatea organismelor este data de catre gene. Cum am putea sa amelioram genetic albinele pe care le exploatam?! Sper ca in textele de mai jos sa putem gasi raspunsul la o parte in intrebari...

Idei introductive in genetica si ameliorare dedicate crescatorilor de albine

Autor: Dr. Daniel Popovici

In loc de Moto
Domeniul geneticii nu este de nivelul interesului personal si al secretului de "afacere". Toti crescatorii de albine ar trebui sa aiba cunostinte minime in domeniul selectiei pentru a-i responsabiliza in actiunile pe care le fac ca sa nu aduca prejudicii ireversibile atat lor cat si celor din jur. Cred ca se intelege bine ca oricine ia decizii gresite in acest domeniu afecteaza insasi baza genetica existenta. Interesul nu este individual, sau de grup, ci este unul comun atata timp cat imperecherea macilor de productie se face nedirijat.

Cuvant inainte
Nu vreau sa acuz si nici sa atac pe nimeni cu acest articol. Cei care teoretic trebuiau sa se ocupe de genetica si ameliorarea performantelor albinei romanesti (multi dintre ei cu adevarat pasionati de domeniu) au avut si ei greutatile lor foarte mari si de cele mai multe ori nestiute si neintelese de cei din afara domeniului. Acest articol se vrea atat un semnal de alarma, cat si un "beculet" de ajutor in situatia extrem de "paraginita" si mai ales de expusa in care se afla genetica albinei melifere din Romania in prezent.

Genetica, mai ales daca exista posibilitatea scaparii "in vazduh" a genelor si grefarea lor unde nu te astepti (ca in cazul albinelor), daca este manipulata de catre neinstruiti poate fi o arma ... nu o sabie, ci o grenada, sau mina, sau bomba daca vreti in mana unui nepriceput, ca sa nu zic maimute.

Ma gandesc cu ingrijorare la faptul ca eu (cu pretentii ca ma descurc foarte bine la alegerea reproducatorilor la speciile de ferma), crescator de albine din Romania secolului XXI, cand este vorba sa caut material genetic de calitate nu stiu unde sa caut informatii, ce fel de informatii, cum sa le caut. Ce sa mai zicem despre sutele de tineri cu bani multi europeni luati prin masurile APIA sau din alte surse, cu cunostinte si experienta putine, acces liber in lume si cu dorinta de castig rapid? Daca eu bajbai, ce sa mai zic despre restul lumii?

Incep acest articol cu un sentiment de revolta şi durere amestecat cu mirare şi uimire în sensul cel mai negativ posibil. Pot spune ca suntem un popor (scuzati expresia) retardat in materie de genetica a raselor la toate capitolele. Am avut rase locale si in loc sa le amelioram, le-am pierdut. Ungurii au preluat de la noi mangalita, copoiul ardelenesc, gaina gat golas de Transilvania si le-au omologat ca unguresti. La oi s-au pierdut pur si simplu multe populatii. Conationalii nostri se cearta pentru rasele ciobanesc carpatin si mioritic de zeci de ani si nu ajung sa se inteleaga pe tema standardului. Toate nucleele de rasa pura importate, in loc sa le amelioreze, romanii le-au distrus sau in cel mai bun caz le-au CONSERVAT. Astfel in alte tari erau ameliorate continuu si le cresteau performantele, iar la noi daca venea cineva regasea rasa "inghetata" la stadiul la care era in momentul importului.

Vad aceasta idiotenie si incapatanare in mediocritate si la nivelul albinelor. Albina romaneasca este in stadiu SALBATIC la fel ca mistretul, zimbrul sau caprioara. De fapt doar unele specii salbatice, albina si oaia turcana au ramas intr-o forma cel putin nealterata. In rest, tot ce am avut ca si populatie locala si multe dintre cele importate (cu putine exceptii favorizate brutal de selectia naturala –vezi vaca "baltata romaneasca"-) am pierdut fara a fi in stare sa valorificam macar la un nivel normal.

Nu stiu daca este cazul sa ne mai gasim scuze, constienti fiind de lipsa de educatie, lipsa de interes, comoditate, prezenta lui "merge si asa", conditiile politico-socio-economice, totusi n-am vazut astfel de atitudine decat la oamenii din Africa si eventual din zona Indiei. Eu nu am pretentia de a fi din elita geneticienilor tarii. Sunt medic veterinar, specializat in nutritie, autoinstruit in genetica la nivelul anilor 80. (Am fost pasionat de ameliorare si am avut rezultate multumitoare in particular la mai multe specii de ferma si la albine cu toate ca la acestea n-am ajuns sa fac inca inperecheri dirijate.) Cu toate acestea sunt convins ca daca crescatorii de albine ar fi stiut si ar fi aplicat macar jumatate din cele expuse mai jos, nivelul genetic al populatiilor de albine din tara noastra ar fi fost cu mult mai avansat. Acest articol va fi incropit in mare parte si din idei pe care le-am discutat in particular cu diversi prieteni.

Cred ca ameliorarea genetica a animalelor (fie ele si albine ) cu care se lucreaza este un lucru vital si lipsa acesteia inadmisibila (expresie a inconstientei si a submediocritatii profesionale).

Si ca sa trecem la esenta acestui articol: conditiile pentru a se putea face ameliorare sunt:
a) cunostinte minime de genetica
b) existenta unei evidente a populatiei cu performantele si caracteristicile fiecarui individ (familie de albine) din punct de vedere al caracterelor de interes si cu arborele genealogic (ascendenta, rude colaterale)

1. Introducere in genetica
Gena
In dictionarul medical am gasit urmatoarea definitie: "Segment al A.D.N. - ului ce conditioneaza sinteza uneia sau mai multor proteine si deci manifestarea si transmiterea unui caracter ereditar determinat. Genele sunt situate in locuri bine precizate ale cromozomilor, care se numesc loci (singular: locus). Aceasta localizare este intotdeauna identica de la o generatie la alta. Totalitatea materialului genetic, adica toate moleculele de A.D.N. ale unei celule, este denumita genom. Cromozomii mergand in perechi, fiecare celula poseda fiecare gena in dublu. Doar genele purtate de cromozomii X si Y la individul de sex masculin sunt unice. Diferitele versiuni ale unei gene (gena "culoarea ochilor", de exemplu) sunt denumite alele (ochi albastri, ochi negri, ochi verzi etc.) Atunci cand alela este aceeasi pe ambii cromozomi, subiectul este denumit homozigot. Daca cele doua alele sunt diferite, el se numeste heterozigot. O boala ereditara care se manifesta doar daca cele doua alele ale genei respective au suferit o mutatie se numeste cu transmisie recesiva. Daca, din contra, o singura alela care a suferit o mutatie este suficienta pentru ca boala sa se manifeste, ea se numeste cu transmisie dominanta."

Iar pe wikipedia: "Genele sunt unităti purtătoare ale ereditătii în organismele vii. Ele sunt constituite din ADN (sau ARN, pentru unele virusuri) Si asigură bazele dezvoltării si functiilor celulelor, organelor si indivizilor, fiind de asemenea responsabile pentru numeroase din formele de comportament înnăscut. În timpul reproducerii materialul genetic este transmis de la părinte / părinţi la copii. Genele codează toată informatia necesară pentru constructia substantelor chimice, precum proteinele, necesare functionării organismului."

Se intelege ca fiecare gena este factorul determinant pentru cate un caracter al organismului, fie el plastic sau functional. Unele caractere pot fi determinate de mai multe gene, dar o gena nu poate determina mai multe caractere.

Genele sunt segmente mici dintr-un lant lung de material genetic format din mii de gene functionale si nefunctionale. In fiecare celula animala exista cate doua astfel de lanturi. In celula primara (ovulul fecundat) aceste lanturi provin unul de la spermatozoid, iar celalalt de la ovul (posesori ai cate unui lant). Aceste gene pot suferi modficari (provocate de diversi factori agresori ca toxine, radiatii, virusuri, etc. ) care vor duce la manifestari modificate ale caracterului codificat de catre gena. Aceste modificari se numesc MUTATII si nu sunt intotdeauna nefavorabile. Bineinteles ca aceste mutatii pot surveni in orice faza a vietii posesorului lor si pot fi mostenite sau transmise urmatoarelor generatii. Organismele pot mosteni o gena mutanta (denumita "alela") de la unul dintre parinti, iar de la celalalt parinte alela "salbatica" sau alta mutanta. Deoarece exista 2 lanturi de material genetic (ADN), vor exista automat toate genele in dublu exemplar, insa majoritatea dintre ele vor fi totusi alele diferite (ce codifica variante diferite ale aceluiasi caracter). Mutatiile aparute in timpul vietii animalului duc la populatii de celule mutante descendente ale celulei cu mutatia initiala, in organismul unui indvid, coexistand cu celule care au alela initiala. Ele se transmit la dscendeti doar daca sunt prezente si in celulele gonadelor (ovar sau testicul).

De multe ori existenta unor alele in genom poate duce la expresia diferita a altor gene, de obicei unele gene influenteaza intensitatea manifestarii altora.

Materialul genetic se segmenteaza automant in momentele in care celula se pregateste pentru diviziune in segmente mai mari (purtatoare a unei "multimi de gene"), diferite ca numar de la o specie la alta, denumite "cromozomi". Acesti cromozomi se refac in celulele fiice, cele 2 lanturi de ADN, dar amestecati intre ei (precum cartile de poker). Astfel in celulele noi, inclusiv sexuale, materialul genetic al unui lant este amestecat de la toti cei 4 bunici.

In multe cazuri, chiar daca exista 2 gene alele pentru un caracter, nu se manifesta decat una dintre ele, denumita "alela dominanta" sau "caracterul dominant". Cea nemanifestata se numeste "alela recesiva" sau "caracterul recesiv", gena care se transmite ereditar, dar nu se manifesta decat daca exista in dublu exemplar (mostenita de la ambii parinti) sau unica (in cromozomul sexual).

Exemple de dominanta-recesivitate:
- Gena ochilor caprui la om domina genele ochilor albastri si verzi, iar cea a ochilor verzi pe cea a ochilor albastri. De multe ori apar variante de ochi cu culoare intermediara intre verde si caprui sau intre verde si albastru (dominanta incompleta);
- Genele grupelor sangvine A si B la om domina pe cea a grupei 0, iar daca se intalnesc la acelasi individ dau grupa AB (codominanta);
- De obicei alelele in varianta salbatica sunt dominante, cu putine exceptii ( de ex. gena culorii albe la porc este dominanta desi este o mutanta aparuta dupa domesticire);
- Multe mutatii care au aparut de-a lungul generatiilor pot duce singure sau combinate cu alte gene mutante la boli genetice, unele incompatibile cu supravietuirea (gene letale, subletale, patologice). Desi majoritatea indivizilor poarta asemenea gene, de cele mai multe ori nu se manifesta pentru ca sunt recesive si sunt "acoperite" de catre alelele "salbatice"sau alte alele dominante.

Epistazia este un fenomen prin care mai multe perechi de alele pot determina expresia unui caracter. "Unul din cele mai simple exemple este cel al genei "W" (white) de la Drosophila. Aceasta gena este considerata ca ultim termen dintr-o serie de alele care intervin in concentratia globala a pigmentilor ochiului. Cand alela "W" este prezenta in genotip, nici un alt pigment nu se dezvolta si ochiul este alb, oricate alte alele ar exista la nivelul altor loci, care intervin in coloratia ochiului. De exemplu, daca sunt genele "vermilion" in stare homozigota dau pigmentul rosu pentru ochi, dar daca este prezenta si gena "W", ochiul va fi total depigmentat; la fel si gena "brown" (pentru pigmentul brun)."

Pentru mai multe informatii cu privire la acizii nucleici (ADN, ARN) gene si la functionarea lor puteti consulta orice manual de genetica de liceu si de asemenea internet-ul.

Pentru explicatia mecanismelor de transmitere a caracterelor la generatiile descndente (si pentru a putea intelege in continuare cea ce va relatez in acest material) va recomand sa va documentati din aceleasi surse (manuale de genetica, Internet) despre "legile lui Mendel", pe care nu mai este cazul sa le expun.

Inainte de a trece mai departe tin sa mentionez ca pentru unele caractere, gena este singurul determinant (de ex. culoarea parului), (se zice ca "heritabilitatea este maxima" iar pentru altele, gena da doar tonul si directia, iar expresia finala este o imbinare intre aceasta directie data de gena si mediu (conditii de microclimat, alimentatie, stimuli senzoriali, interactiuni sociale). Se spune ca fenotipul (rezultatul) este suma dintre genotip si mediu. Unele dintre gene nu pot influenta caracterul viitorului organism codat de ele decat in masura de 10-20%, iar restul de pondere il au ceilalti factori (heritabilitate mica). Genele insele pot fi afectate in structura lor intima de alimentatie (vezi domenul de noutate al "nutrigenomicii") sau de alti factori (in special cei mutageni).

Genele aditive (productivitatea, fenomenul de roire / anecbalie)
In primul rand, aceste fenomene sunt date de gene aditive. Aici sunt 2 fenomene implicate. Unul ar fi cresterea productiei legata de marirea numarului de gene de un anumit tip active in genom. De exemplu vaca da 200 de l de lapte/ an pentru fiecare secventa (gena) existenta in genomul ei. Marirea capacitatii de productie se realizeaza prin aparitia in genom de noi gene de acest tip (replicare eronata sau deblocare din ADN-ul "adormit").

Un alt fenomen este cel de conlucrare intre gene diferite, dar de calitate. La un animal de carne: unele gene dicteaza marimea diferitelor organe si parti corporale, altele marimea muschilor, altele capacitatea de ingestie, altele viteza de crestere, altele eficienta digestiei, altele compozitia chimica a carnii / grasimii, altele distributia grasimii in organism, alta grosimea stratului de slanina / seu. Impreuna conlucreaza daca sunt prezente toate in forma dorita in acelasi individ. La albina sunt gene pentru marimea gusii, viteza de deplasare, longevitatea productiva, prolificitatea matcii, diverse mecanisme de adaptare, pragul de intrare in friguri, harnicie – care in final dau productivitatea.

Din cate imi dau seama, roirea este si ea un fenomen dat de gene aditive. Exista gene pentru feromonii matci, pentru constructia sau nu de potirase, pentru pragul (marimea populatiei) de la care intra in friguri, blocare sau nu a cuibului, numar de botci, distrugerea sau nu a acestora daca apare cules sau factori de dezechilibru in familie, ravna cu care se cresc botcile, etc.

Am constatat (in unele stupine, dupa zeci de ani de selectie) ca in trecerea spre anecbalie, intai apar fenomene de estompare a instinctului de roire: Intra greu in friguri, se lasa usor de friguri, matca tanara roade botcile, roiurile care pleaca sunt mici, roiurile pleaca destul de greu. Apoi incep sa apara tot mai multe familii care nu mai roiesc, decat fortate de impreurari, evetual (vor fi nevoite sa schimbe linistit la un moment dat matca).

Pentru ca sa apara tot mai multi indivizi reusiti in populatie (in cazul nostru productive si neroitoare), conditia necesara este sa se creasca numarul de indivizi cu gene dorite si sa se scada cel de indivizi cu gene nedorite. Adica sa creasca IN POPULATIE frecventa genelor bune.

[Schimbarea matcilor am observat ca se produce datorita matcii (bolnava, batrana, secreta prea putin feromon), nicidecum datorita unei gene aparte. Familiile cu anecbalie schimba matca linistit pentru ca instinctul de roire este foarte atenuat si altfel aceasta ar muri de batranete. La fel se intampla si la familiile care tehnologic prin scoatere de puiet si prin spargerea cuibului in permanenta cu foite nu sunt lasate sa roiasca.

Am avut familii din linii roitoare la care a aparut toamna schimbare linistita. M-am bucurat crezand ca e "anecbalie", apoi acestea au roit conform caracterelor mostenite, la fel ca bunica si matusile lor.

De asemenea am avut familii de elita care au roit din vina mea, iar matcile ramase, desi din botci de roire au mostenit toate calitatile mamei si bunicii.

Deci caracerul urmarit nu trebue sa fie "schimbarea linistita" pe care e capabila orice familie sa o faca, ci pragul inalt/greu de atins de intrare in friguri, alaturi de productivitate.]

Pentru a descrie alte fenomene determinate de catre gene este absoluta nevoie sa amintesc despre termenul de populatie. Aceasta este o suma de indivizi care au posibilitatea sa procreeze impreuna, impreuna cu rudele lor vii (ascendenta, descendenta, rude colaterale). Acestea pot fi de diferite marimi. In mod natural ocupa o arie geografica, iar artificial pot fi aflate la orice distanta intre indivizi, omul facand operatiunea de transport al materialului genetic. In mod normal, in populatiile naturale si in mare masura si in cele influentate de om (la maoritatea alelelor) exista heterogenitate. Astfel, orice caracter urmarit se maifesta diferit in populatie, niciodata identic la toata populatia. Daca facem un grafic cu intensitatea manifestarii oricarui caracter intr-o populatie naturala (salbatica sau domestica in care omul a intervenit putin), considerand numarul de indivizi si intensitatea de manifestare a caracterului vizat, se obtine o curba in forma de clopot (curba Gauss). Cei mai multi indivizi au o manifestare medie a caracterului, iar cei cu rezultate extreme sunt intotdeauna putini, aflati la marginile graficului ("clopotului").

Eforturile muncii de ameliorare genetica nu sunt acelea de a obtine "individul perfect". Astfel de indivizi izolati apar de multe ori in populatiile diferitelor specii. Obiectivul este intotdeauna marirea frecventei unor alele bune (dorite) in populatii si eliminarea in cat mai mare masura a celor nedorite. Astfel in populatiile ameliorate, sansa de aparitie a unor indivizi de calitate superioara este sporita. Prin inperecherea dirijata a unor indivizi cu caractere / gene bine determinate (uneori inruditi intre ei, pentru ca nu se mai gaseau indivizi disponibili penru reproductie cu acele gene) s-a obtinut fenomenul de fixare, in populatia descendenta, a unor gene si eliminarea din acea populatie a alelelor nedorite sau neutre. Astfel de populatii uniforme genetic care au rezultat au fost numite rase ("grup de populaţii în cadrul unei specii, caracterizate prin însuşiri comune de ordin biochimic, fiziologic, morfologic, ecologic, fixate ereditar" conform wikipedia). In cadrul raselor se formeaza familii si linii (de obicei familii mai "largi") mai uniforme genetic decat rasa si mai sarace in alternative ale alelelor fixate, dar mai putin stabile in timp (intr-o aumita "formula" de gene).

Transmiterea caracterelor se face cu atat mai fidel la urmasi cu cat genele sunt stabilizate in genomul parintilor. Adica genele mostenite provin de la ambii parinti, iar acestia sunt din rasa cat mai pura (adica stabila). Individul din rasa pura (stabila genetic) are cu preponderenta in genom perechi de gene alele identice. Adica mama si tata ii transmit aceleasi gene. De aceea pentru stabilizarea multor caractere dorite s-a folosit in fazele initiale de formare a raselor cosangvinizarea (garantia unor pachete cat mai mari de gene identice de la ambii parinti).

In cazul albinei, aceasta stabilitate este mult incurcata de imposibilitatea dirijarii inperecherilor.

De multe ori, un individ extraordinar nu da urmasi care sa depaseasca performantele medii ale rudelor. Exista si exceptii, dar se prefera reproducatori din linii (familii, dar nu in intelesul familiei de albine, ci al familiei de la celelalte specii) performante.

Incercati sa comparati rezultatele rudelor colaterale si ascendente ale reginei (rudelor "de familie") cu rezultatele descendentei. Am avut o linie care constant imi dadea recordiste, iar acestea transmiteau caracterele la 20-30% dintre fiice. Apoi au aparut recordiste in alte 2 linii care transmiteau caracterele la 40%,chiar peste 50% din fiice (poate ca si numarul trantorilor de calitate a crescut intre timp).

Depresia cosangvina, genele letale, genele daunatoare
In fiecare specie exista gene care inhiba anumite procese si functii din organism sau gene defecte (mutante), care in forma in care sunt nu isi indeplinesc functia. Unele sunt letale, altele duc la handicapuri, boli metabolice, incapacitati partiale, scurtarea duratei de viata. Partea buna este ca sunt recesive, adica nu se manifesta decat daca sunt mostenite de la ambii parinti. Daca de la un parinte vine o gena rea, iar de la altul o gena normala, cea normala (dominanta) intra in functie si suplineste rolul celei defecte, uneori reuseste sa acopere toal deficitul celeilalte, alteori doar partial. Problema este ca odata cu stabilizarea genetica fortata nu se fixeaza doar genele dorite, ci si cele nedorite. Acesta este motivul pentru care se evita casatoriile cosangvine, rasele pure au randament mult mai scazut si se folosesc pe scara larga in formarea de hibrizi (mai putin in productie), inperecherile cosanvine repetate duc la urmasi mai putin viabili, iar daca sunt totusi sanatosi, acestia au randament si rezistenta scazute. Fenomenul este numit depresie cosangvina.

Fenomenul heterozis
S-a constatat de multe ori ca daca se hibrideaza indivizi diferiti genetic, cat mai diferiti posibil (rase diferite), urmasii acestora din prima generatie au o vigoare deosebita, productii mari, rezistenta sporita comparativ cu parintii (sau cu media performantelor acestora daca sunt de pe "nivele diferite"). – inversul depresiei cosangvine.

S-au luat indivizi buni dintr-o rasa si s-au cosanvinizat mai multe generatii consecutiv pentru fixarea cat mai buna a caracterelor dorite. In alta rasa care are caractere dorite complementare s-a facut acelasi lucru. [ Normal ca involuntar s-au fixat si gene nedorite, adica a aparut puternic depresia cosangvina si liniile respective nu sunt bune in productie]. Combinate intre ele, doua linii cosangvine bine conduse (in procesul de formare) dau de obicei fenomenul heterozis (urmasi mai performanti decat rasele de origine in forma pura). Selectia in cadrul liniilor cosangvine perechi se face dupa testarea urmasilor HIBRIZI, in functie de cat de mari performante au.

Astfel au aparut hibrizii comerciali de porumb, puii de carne, gainile de oua, porci de carne, castraveti, etc. In cadrul acestor specii exista linii sintetice (cosangvine) strict specializate (de ex. un bunic transmite prolificitate, altul viteza de crestere, altul dimensiunile corpului, altul inbunatateste calitatea produsului final. Deci o linie cosangvina exceleaza cu o calitate pe care o transmite dominant, pentru care a fost fixata si selectionata si poate fi dezastruoasa la celelalte caractere) De obicei hibridul se produce din 4 sau 3 linii.

Explicatia fenomenului ar fi faptul ca anumite gene de la o rasa (sanatoase) completeaza deficitul generat de genele defecte ale celeilalte rase. Daca nu exista aceste complementaritati in multe locuri si situatii la nivel de genom si materializat in functiile organismului, fenomenul heterozis nu apare.

Problema e ca nu se transmite la urmasii din a 2-a generatie ci segrega totul dupa legile lui Mendel. Dupa segregare pot aparea multe neajunsuri si multe din defectele liniilor cosangvine de bunici, date de gene recesive ascunse in prima generatie.

De multe ori fenomenul heterozis accidental ne face sa luam in calcul false recordiste care au valoare genetica mult mai mica decat alte familii bune si stabile genetic. Faceti testul descendentei matcilor! Cu cat transmite mai fidel caracterele la cat mai multi urmasi, un reproducator e mai stabil genetic si mai de calitate. Cei care nu transmit (decat eventual la un procent mic de urmasi caracterele) sunt suspecti in primul rand ca sunt hibrizi (cu fenomenul heterozis) accidentali, adica aparuti prin hazardul jocului de combinare a genelor.

Nota!: Posibilitatea ca un hibrid accidental (si reusit ca individ, dar instabil in transmiterea catre descendeta) sa dea totusi nastere la indivizi superiori e mai mare daca povine din parinti (probabil ca relativ stabili genetic) cu performante inalte decat daca provine din parinti "comuni".

2. Ameliorarea genetica a populatiilor

Inainte de a explica fenomenul de selectie este nevoie sa se inteleaga faptul ca in orice populatie, la marea majoritate a caracterelor calitative, indivizii au valori inegale. Astfel, nu toti au aceeasi greutate, dimensiuni, productie, etc., ci exista un interval (cu valoare minima si maxima) in care se situeaza aceste valori. Mai mult decat atat, in natura cei mai multi indivizi au o valoare apropiata de valoarea medie sau chiar valoarea medie pentru caracerul respectiv. Daca am reprezenta acest lucru pe un grafic, ne-ar rezulta curba in forma de clopot (curba Gauss)

Fig. 1: Ex. de curba Gauss: (pe orizontala sunt valorile, iar pe verticala numarul de indivizi care le poseda)

Selectia nu face altceva decat sa elimine de la reproductie anumiti indivizi si sa avantajeze pe altii. Ea se poate face de catre om sau de catre conditiile naturale (intemperii, calitatea si cantitatea hranei, rapitoare, boli, etc.) Iata in figura urmatoare un exemplu de evolutie in timp a curbei Gauss in cazul in care sunt avantajati indivizii cu valori medii ale caracterului si dezavantajati cei cu valori extreme (ambele extreme). Se observa clar o ingustare a domeniului de valori (dispar indivizii cu valori extreme) si o inaltare (deoarece numarul de indivizi din populatie se concentreaza la media valorilor).

Figura 2: Exemplu e evolutie in timp a curbei Gauss

Curba Gauss poate evolua prin ingustarea ei nu doar pe valorile medii, ci mijlocul ei se poate deplasa inspre una sau alta din extreme. In unele cazuri de selectie artificiala indelungata (dar si in nautura la speciile cu adaptare extrem de specializata si plasticitate ecologica mica), acest interval ajunge extrem de ingust (curba ia aspect "de stalp"), pe locul uneia sau alteia dintre extremele initiale.

Selectia disruptiva

Apare atunci cand dintr-o populatie se selectioneaza reproducatorii din cele 2 extreme (inperechinu-se cu parteneri din aceeasi extrema ca si ei) si se elimina de la reproductie indivizii cu valori medii. Astfel curba Gauss incepe sa aiba 2 varfuri care tind sa se indeparteze de la o generatie la alta. Astfel de fenomen a aparut cand din aceeasi populatie locala s-a facut selectie pe mai multe caractere (ex.: o rasa de carne si alta de lapte din populatia initiala, sau una de carne si alta de oua etc.).

In cele mai multe situatii, extrema valoare a celui mai extrem individ dintr-o populatie ameliorata nu iese din intervalul initial. Acest interval initial poate fi depasit in 3 situatii:
1 . in cazul caracterelor poligenice – prin o selectie de inalta specializare multe generatii (prin care se elimina total sau aproape total genele nedorite, iar genele dorite ajung sa se combine in asa fel incat produsii sa depaseasca valoarea parintilor) – cum este cazul cailor de sport inalt specializati
2. in cazul aparitiei unor mutatii (alele noi care aduc valori noi)
3. in cazul importului de gene de la alte populatii care au alte valori in interval

Rolul diversitatii in biologie

Existenta unor populatii heterogene, cu multe alele si cu curebe Gauss largi ofera:

Diversitatea genetica se reduce prin selectia dirijata, cu atat mai intens cu cat se aleg mai putini indivizi pentru reproductie. Ea se mai reduce si aleatoriu prin deriva genetica.

Deriva genetica (Driftul genetic)

Este un fenomen de reducere a diversitatii genetice a unei populatii prin jocul hazardului. Astfel daca exista doua (sau mai multe) alele la un moment dat egal distribuite in populatie si FARA ROL IN ADAPTAREA LA MEDIU SAU ALTE AVANTAJE ADUSE PURTATORULUI, dupa cateva generatii, de obicei una devine majoritara, iar cealalta (una sau mai multe) devine minoritara, doar prin jocul hazardului (care a facut ca indivizii dominanti sau alesi de om pentru reproductie sa o aiba cu predilectie pe una dintre ele, nu pe celelalte). Prin acest fenomen se cunosc multe gene care au disparut (s-au stins treptat din populatii), printre care grupe sangvine la om sau animale.

Pierderile pe care le aduce selectia

Sunt legate in primul rand de pierderea biodiversitatii (numarului mare de alele din populatii) si consecutiv de lipsa de adaptare a poulatiilor selectionate la mediu. Acest lucru dus la extrema poate duce si la depresie cosangvina (cazul populatiilor pe cale de disparitie, dar nu numai al lor, ci si al unor populatii domestice mari, productive, descendete din putini reproducatori).

Scaderea adaptabilitatii apare datorita selectiei, prin micsorarea numarului de alele, dar la populatiile selectionate pentru mare productivitate si printr-un fenomen care duce la dirijarea resurselor organismului preponderent catre productie (in conditii propice asigurate de catre om timp de mai multe generatii) si vaduvirea functiilor de adaptare si rezistenta de resursele nutritive necesare. Este ca si cum pe timp de pace se reduc cheltuielile armatei, dar daca apare un atac, armata este slabita sau inexistenta.

Sau poate aparea pur si simplu prin deriva genetica astfel: Pentru a putea face selectie, omul ofera populatiilor in testare conditii optime de mediu pentru a putea exprima optim caracterle mostenite genetic. Timp de mai mule generatii, in conditii de testare (optime), caracterele pentru rezistenta nu sunt deloc solicitate, astfel se remarca in egala masura posesorii lor si cei care le-au pierdut prin deriva genetica (cu atat mai mult cu cat rezistenta nu mai "fura" resurse de la functia de productie). In final se pierde mult din rezistenta naturala si prin deriva genetica in timpul selectiei pentru productivitate.

Albinele partial sunt protejate de aceasta pierdere prin contactul permanent cu mediul, dar mai exista fenomenul exacerbarii bolilor noi, al pastoralului, al aglomeratiilor nenaturale create de catre om si al schimbarii biotopurilor la care sunt adaptate – provocari noi la care tot bagajul genetic trebue sa scoata din depozit (cat a mai ramas) solutiile ascunse.

Consient de faptul ca atunci cand ceva se castiga, altceva se pierde, omul trebue sa conduca cu pricepere, profesionist acest domeniu, pastrand pe cat posibil echilibrul si pierderile cat mai mici, in timp ce pasii sunt catre castig in productivitate. Trebue sa existe constiinta ca pierderile sau dezechilibrele genetice date de neatentie sau de neinstruire pot fi ireversibile.

Nota: Un alt aspect pe care il evidentiaza pierderea biodiversitatii la albine este aparitia de puiet neviabil (trantori diploizi). Pentru explicatia acestui fenomen va puteti documenta si din alte surse (despre determinarea sexului la albine).

Pastrarea raselor (populatii mici) fara pericolul de a se cosangviniza (indiferent de specie) in conditii de reproductie dirijata

Se face prin alegerea a cel putin 6 familii / linii cat mai putin inrudite din populatie (chiar din linii diferite ale aceleiasi rase). Se noteaza liniile cu 1, 2, 3, 4, 5, 6, ... n. De la fiecare familie se iau reproducatori masculi si se dau spre inmultire familiei notate cu un numar mai mare cu 1 (femelele din familia 1 se inmultesc exclusiv cu masculi din familia n, cele din familia 2 doar cu masculi din familia 1, cele din familia 3 cu masculi din linia 2, si asa mai departe pana se inchide cercul). Daca stocul contine 6 familii (minimul recomandat), dupa 6 generatii, masculii din familia 5 vor aduce doar 3,125 % gene cu originea in familia 6 (fara pericolul de a aparea cosangvinitatea). Bineinteles ca intre timp se scot de la reproductie indivizii cu minusuri din ambele sexe (se face selectie).

Tot pentru acelasi lucru, Siceanu A. si Radoi C. (2005) recomanda in poulatie inchisa minim 35 de familii, de la care se recolteaza un numar egal de trantori si sperma va fi amestecata omogen pentru insamantarea matcilor fiice din fiecare familie. In astfel de organizare exista probabilitate de 95% ca dupa 20 de generatii, puietul sa fie in proportie de 85% viabil (vezi "mecanismul de aparitie a trantorilor diploizi").

3. Metodele practice de lucru in ameliorarea raselor

Selectia in rasa pura.

Cred ca este unanim acceptat faptul ca existenta raselor (populatii de animale uniforme genetic, cu genele fixate si cu intervale mici de variabilitate a caracterelor, cu caractere ascunse sau manifestate inconstant – datorita recesivitatii sau hibridarii – eliminate, cu rezultate predictibile ale urmasilor si relativ "alese" comparativ cu populatiile neselectionate) este un element folositor omului.

Este normal ca rasele sa fie pastrate cat mai putin alterate si in acelasi timp sa se elimine de la reproductie minus-variantele in favoarea plus-variantelor dorite de catre om.

Selectia se face dupa diverse scheme:
- tandem (cu notarea de calificative la mai multe caractere ale indivizilor si orientarea dupa punctajele finale, medii sau insumate),
- pe nivele independente (urmarirea unui singur caracter pentru cateva generatii, iar apoi din populatia rezultata a altui caracter si asa mai departe),
- in masa (eliminarea unei parti din populatie –cei mai putin productivi/adaptati indivizi de la reproductie in fiecare generatie fara sa se tina cont de origine), etc.

Infuzia

Este un procedeu prin care intr-o rasa pura (1) se aduc in mod controlat gene din alta rasa (2), fara a se renunta la structura initiala a rasei (1). Se foloseste pentru rase (1) cu calificativ scazut al tuturor indivizilor in privinta unor caractere (la care alte rase (2) au calificativ mai bun). Se face prin hibridarea unor indivizi (1) cu reproducatori din alta rasa (2), iar in urmatoarele generatii se inperecheaza produsii directi, apoi nepotii si stranepotii hibrizilor exclusiv cu una dintre rase (1) care se doreste ca totusi sa se conserve (insa cu caracterul nou inclus in ea). In fiecare generatie se face o testare si o selectie riguroasa a produsilor in asa fel incat caracterul dorit "importat" sa fie cat mai bine exprimat, dar restul de caractere ale rasei initiale (1) sa se pastreze cat mai bine.

Absorbtia

Este un procedeu prin care o rasa locala primitiva, slab productiva, dar rezistenta la mediul local (1) este incrucisata cu o alta rasa specializata si performanta (2) in sensul cesterii performantelor fara a scadea rezistenta la mediu. Practic femelele din rasa locala (1) se incruciseaza cu masculi de mare valoare din rasa specializata (2), la fel fiicele lor si nepoatele lor timp de mai multe generatii pana cand rasa locala este absorbita toata. Bineinteles ca productivitatea este net superioara la toti produsii rezultati din incrucisari, iar pe tema rezistentei se face selectie in fiecare generatie (de catre om sau natural). Astfel sub presiunea [selectiei] mediului, populatia rezultata nu-si pierde deloc adaptarea la conditiile locale.

Astfel de strategii au fost aplicate cu succes la multe rase de animale de ferma, avand in plus avantajul unui import redus de indivizi (reproducatori), pe o matca (efectiv) local, evident cu cheltuieli mai mici.
Pe de alta parte foarte multe rase importate in Romania nu s-au adaptat si au cazut prada bolilor in decursul a putine generatii dupa iportul in rasa pura.

Pentru albine, un import masiv de rasa neadaptata, nu doar ca duce la disparitia efectivului, dar si la alterarea rezistentei rasei locale din zona (daca importul e masiv si numarul de trantori din rasa noua coplesitor).

Ce strategie aplic eu

Am crescut pana acum mai multe specii de animale la care am aplicat aceeasi strategie. Si anume: aveam tot timpul efective relativ mici si deci aveam nevoie de import constant de reproducatori pentru a elimina cosangvinizarea. Tot timpul am avut grija ca reproducatorii noi sa fie (din rasa pura sau hibrizi directi) urmasi ai unor animale valoroase si stabile genetic, ei insisi purtatori de gene valoroase si superiori calitativ fata de efectivul din gospodaria mea. Nu tineam atat de mult cont de rasa din care provenea, cat tineam cont de performantele lui, ale urmasilor lui si de rezistenta la mediu si boli inainte de a folosi reproducatorul mai departe. Deci nu tin atat de mult la rasa, cat tin la calitatea genelor si la performanta. Nu mi se pare un lucru rau ca populatia exploatata sa fie un amestec de gene valoroase chiar daca provin de la mai multe rase.

In incheiere as concluziona ca populatiile de albine din Romania, in conditiile in care se afla destul de departe de performantele normale pentru o exploatare industriala, moderna si nici nu se intrevad posibilitati de inperechere dirijata in viitorul apropiat, au ca solutie salvatoare aplicarea incrucisarilor de infuzie si chiar de absorbtie in unele locuri cu rase perfectionate.

Pentru acest lucru este recomandabil ca reproducatorii (matcile) de import folositi la multiplicare (sau mai bine zis liniile alese) sa fie atent studiate si testate dupa performantele proprii si apoi una sau 2 generatii dupa ale descendentilor (productie, dar si rezistenta la mediu si boli) inainte de a fi multiplicate masiv.

Multiplicarea masiva de linii neadaptate poate duce la coplesirea efectivelor locale cu gene nedorite si alterarea lor ireversibila.

Importul de material de buna calitate, selectionat si reprodus dirijat mult timp (linii de buna calitate, din rasa pura si cu traditie) si bine adaptat, poate duce la ridicarea calitatii rasei locale.

Importul de material genetic de proasta calitate si neadaptat in cantitati mici (pentru testare) duce nu doar la diluarea lui "ca o picatura in marea de gene locale", ci si la eliminarea mostenitorilor genelor nedorite de catre om sau prin selectie naturala.

Acest domeniu al geneticii nu este de nivelul interesului personal si al secretului "de afacere". Cunostintele din domeniul selectiei ar trebui sa fie stapanite de catre toti crescatorii de albine pentu a-i responsabiliza in actiunile pe care le fac ca sa nu aduca prejudicii ireversibile atat lor cat si celor din jur. Cred ca se intelege bine ca oricine ia decizii gresite in acest domeniu afecteaza insasi baza genetica (si asa slaba) existenta. Interesul nu este individual, sau de grup, ci este unul comun atata timp cat imperecherea macilor de productie se face nedirijat [cel putin partial]. Aveti deci multa atentie pe ce dati banii si mai apoi ce multiplicati in tara pentru ca mai tarziu sa va para bine, nu rau de energia cheltuita!

Timisoara, octombrie-decembrie, 2010

sus

Genele albinei

Ani in sir stiinta a cautat cu disperare sa dea un raspuns la o simpla intrebare legata de reproducerea albinelor: De ce din oua nefertilizate se dezvolta masculi iar din ouale fertilizate lucratoare femele sau matci? Dupa cercetarile recente, raspunsul se afla intr-o forma unica de determinare genetica a sexului. Femelele de albine poarta doua, usor diferite, copii ale genei care determina sexul: una din partea mamei iar alta de la tata; ele lucreaza impreuna pentru a declansa dezvoltarea femelei. Ouale nefertilizate, din care se vor dezvolta masculii au doar o singura copie a genei respective, din partea mamei, care determina dezvoltarea lor ulterioara pe linie masculina. ...Acesta este un sistem genetic total diferit fata de cel descoperit la alte animale (soareci, viermi, muste) si chiar fata de cel al omului... spunea Martin Beye, cercetator genetician la Universitatea Martin-Luther din Halle-Wittenberg, Germania.

Sunt 150 de ani de istorie in astfel de cercetari: Primul om care a facut experimente de crestere a albinelor a fost un preot din Polonia secolului al XIX-lea, Johann Dzierson care in 1845 a aratat ca reginele neimperecheate produc doar progenituri de sex masculin (trântori), in timp ce larvele obtinute din oua fertilizate se dezvolta in femele, in albine lucratoare ori, in cazul in care sunt hranite cu o cantitate mai mare de laptisor de matca, devin matci ouatoare. Acest proces de transformare sub influenta hranei a ramas chiar pâna astazi, in mare parte, o enigma. Studiile ulterioare au demonstrat ca masculii (trântorii) au jumatate din numarul cromozomilor purtatori de gene ai femelelor. In timp ce majoritatea animalelor si oamenii mostenesc un set de cromozomi de la mama si unul pereche de la tata, trântorii iau doar un singur set de cromozomi. Masculii de albinele, viespi si furnici, apartinând grupului insectelor, ordinului hymenoptera si alte nevertebrate au doar jumatate din numarul de cromozomi pereche. Aceste insecte si nevertebrate reprezinta 20% din numarul total de animale care populeaza Pamântul.

Mecanismul specific din spatele determinarii sexuale la hymenoptere nu a fost pe deplin inteles decât in ultimii ani. Pentru a umplea golurile din cunoastere ce existau pâna de curând, Beye si colegii lui norvegieni si cercetatorii din Statele Unite au facut o serie de analize genetice. Dupa cum au anuntat intr-un articol din revista Cell, echipa a izolat o gena de albina numita CSD (complementary sex determiner) care se prezinta in 19 varietati diferite. Femelele albine intotdeauna poarta doua tipuri diferite ale genei CSD, una in fiecare cromozom. Masculii, pe de alta parte, au doar o singura copie. Pentru a demonstra ca cele doua copii diferite ale CSD sunt necesare in dezvoltarea femelei, echipa a aratat ca ceva ciudat se intâmpla când larve din oua fertilizate poarta aceeasi varietate de CSD in ambele seturi de cromozomi (ceea ce se intâmpla foarte rar, de altfel). In timp ce din toate ouale fertilizate ar trebui sa iasa femele, lucratoare sau matci, acesti descendenti neobisnuiti se dezvolta insa in masculi sterili. Albinele lucratoare, doicile, pot detecta aceste larve, aflate in fagurii din stup. Ele le ucid apoi le manânca (e si asta o forma de canibalism, dar albina merge in directia maximalizarii potentialului adaptativ al speciei, inlaturând doar larvele bolnave
sau cu anomalii). Experimentele ce au urmat au aratat ca atunci când aceasta gena este inlaturata din ouale aflate la crestere, femelele ce eclozioneaza din aceste oua de asemenea se vor dezvolta in masculi sterili fiziologic. Luarea genei din ouale de trântori nu a avut nici un efect.

Dupa cum se vede, genetica, pe masura dezvoltarii tehnologiei si imbogatirea cunostintelor referitoare la genom, reuseste sa elucideze multe din necunoscutele lumii insectelor, a animalelor si chiar a omului. Cu toti am vazut chiar experimente reusite de clonare la oi (la om inca, din câte stiu, nu s-a reusit clonarea integrala - aici intervin si principiile de ordin moral, religios). Avantajele clonarii sunt evidente. Nu insist asupra lor ci mai degraba asupra unui aspect al acestui proces, legat de apicultura, aspect care ar putea schimba pe viitor tehnologia de crestere a matcilor: obtinerea unor matci valoroase prin clonarea unei matci-mama ce are caracteristici bine cunoscute, obtinute printr-un indelungat si laborios proces de selectie. Daca ar fi posibil acest lucru, perfect realizabil prin mijloacele tehnologiei viitorului, oare am fi dispusi sa acceptam clonarea, am apela la ea, ca o cale usoara si sigura de obtinere a unor descendenti valorosi, identici cu regina-mama de la care au fost obtinuti? Ce parere aveti despre asta?
Va doresc o zi deosebita,
Radu.

sus